joi, 23 mai 2013

Comorile Chinei

Din ciclul am fost și mi-a plăcut pot să enumăr și să recomand spre vizitare expoziția ”Comorile Chinei” din cadrul Muzeului Național de Istorie a României.

Expoziția reunește o serie de artefacte de o valoare excepțională, colecții a 11 muzee și instituții culturale, dintre care și 5 piese din faimoasa Armată de Teracotă, parte a inventarului funerar din cadrul Sitului Arheologic Mausoleul împăratului Qin Shi Huang, înscris pe lista patrimoniului UNESCO încă din 1987.  






Un alt punct de rezistență a acestei expoziții sunt și obiecte, hărți sau înscrieri ce amintesc de Drumul Mătăsii, o legătură comercială și politică între Europa și Asia stabilită încă din secolul II î.Hr. Acesta nu a ocolit România, o țară de tranzit între cele două continente, mențiuni fiind atât de natură arheologică cât și literară (a se vedea Letopisețul Țării Moldovei)


Trebuie să vă spun că am rămas plăcut impresionată și o recomand pentru cei care vor să facă o călătorie în acest colț minunat al lumii. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu