miercuri, 13 februarie 2013

Festivalul Clatitelor din Prejmer - 2013

Din ciclul la clatiteeeeeeeeee înainte :) trebuie să vă spun că în localitatea Prejmer se organizează în fiecare an, înainte de intrarea în postul Paștelui Evanghelic, Festivalul Clătitelor sau Fasching, după denumirea săsească. 

Acesta reprezintă o tradiție moștenită de la sașii din zonă și păstrată de către locuitorii comunei Prejmer până astăzi. Sărbătoarea se ține înainte de Lăsata Secului și anunță venirea primăverii și alungarea iernii, reprezentând și o ocazie pentru întâlnirea întregii comunități.

Tradiția spune că tinerii trebuie să își confecționeze măștile cu o seară înaintea festivalului, iar de dimineață  să pornească prin sat mascați (mireasă, mire, preot, babe, acordeoniști, toboșari, trompetiști etc.). Aceștia marchează povești de viață și sunt însoțiți de o căruță în care se pregătesc clătitele, ce sunt ulterior dăruite sătenilor în schimbul unor produse alimentare, vin sau bani. Ziua se încheie cu parada măștilor și continuă până a doua zi dimineață cu Balul Mascat. 

Astăzi tradiția a fost modificată un pic în sensul în care prin sat nu se mai plimbă care în care se fac clătite, existând un punct fix, dar voia bună și numărul ridicat de turiști din zonă confirmă faptul că festivalul are încă succes. 

Din impresiile participării la acest festival :)
- mii și mii de clătite cu de toate (eu personal le prefer pe cele cu ciocolată)
- un vin fiert pentru încălzire
- motiv de veselie și de petrecere a timpului liber 
dar....
- puține produse tipice zonei (branzeturi, dulcețuri, siropuri, prajituri, costume etc.)
- elementul săsesc care a generat acest festival este puțin valorificat 
- obiectivul turistic principal al comunei, respectiv cetatea fortificată Prejmer, nu a fost pusă în valoare, iar după ora 15.00 nici nu se mai putea vizita. Ca o sugestie aceasta ar trebui să fie accesibilă turiștilor pe toată durata festivalului!!!!!!
... și am mai putea adăuga, atât bune cât și rele :) dar să punem "la bătaie" și ceva imagini :D








Surse foto - mulțumiri Cristianei :D 

Surse de informare:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Festivalul_Cl%C4%83titelor
http://www.turistintransilvania.com/festivalul-clatitelor-de-la-prejmer-cea-mai-apetisanta-traditie-1441/

 

luni, 11 februarie 2013

La Cabana Plaiul Foii

În  weekendul ce tocmai a trecut am ajuns din nou, cu drag, la Cabana Plaiul Foii, o locație mirifică de unde poți admira în toată splendoarea sa Masivul Piatra Craiului și te poți bucura de liniște, iar în cazul nostru de o bulgăreală pe cinste :D.


Cabana Plaiul Foii este situată la cca. 12 km de Zărnești și este un punct de plecare în trasee precum cele spre Refugiul Diana, Cerdacul Stanciului, Marele Grohotiș, La lanțuri etc. în Masivul Piatra Craiului sau spre Masivul Făgăraș Primele mențiuni despre un adăpost în acest spațiu datează din 1881, fiind menționat un pichet grăniceresc, dar prima cabană a fost construită în 1938 de către SKV Brașov. Începând cu anul 1999 cabana ia forma celei de astăzi, beneficiind de 70 locuri de cazare și un restaurant cu mâncare foarte bună. 

Posibilitățiile de petrecere a timpului liber sunt multiple, noi le-am adaptat sezonului și am preferat o plimbare scurtă, o bulgăreală, un derdeluș sub clar de lună și bineînțeles o smotoceală a mascotei cabanei :D












   
   


Ciucas - Cabana Vf. Ciucas

Pentru o plimbare lejeră de un weekend am optat pentru un traseu până la Cabana Vf. Ciucaș (1595 m), ce urcă din drumul DN-1A (871 m), pe Valea Berii, spre Cabana Vf. Ciucaș (1595 m).

Traseul parcurs este marcat cu cruce albastră și se suprapune peste drumul forestier care urcă la cabană, este de dificultate redusă și poate fi parcurs în cca. 2 ore.

Cazarea a fost făcută la Cabana Vf. Ciucaș (1595 m), proaspăt refăcută (2011), și vă pot spune că a fost o alegere foarte bună. Aceasta a fost construită inițial de către Asociația Turistică România Pitorească în 1937 și reprezenta primul punct de cazare din acest masiv ce a deservit spațiul până la începutul anului 2000.

Dar să lăsăm imaginile să vorbească :)







si o hartă cu traseul parcurs :)