” Pe tot întinsul țării nu este alt munte mai cunoscut, mai căutat, mai des pomenit. A dat naștere la povești și legende în popor, la descrieri minunate din partea multor scriitori. Faima lui nu constă numai în amănunțita arhitectură a formelor de piatră, care au răscolit imaginația poporului, nu i-au stabilit - o numai impunătoare înfățișare, înălțându-se deasupra celorlalți munți învecinați, cât faptul că prin aceasta e în adevăr un far zărit de la mari depărtări...”
I. Simionescu
Legenda Ceahlăului
Dorind ai apăra pe locuitori acestor locuri de hoardele barbare venite de la Răsărit, împăratul roman Traian, cuceritorul Daciei, a dat pornuncă să se înalțe acest munte pentru a pune o stavilă în calea năvălitorilor. Pentru a fi dusă la îndeplinire porunca împărătească au fost adunați toți robii luați de la Decebal și li s-a ordonat să aducă și să așeze, pe locul viitorului munte, piatră peste piatră, stâncă peste stâncă, până când grămada se va fi ridicat suficient de înaltă pentru a-l mulțumi pe împărat. Porunca a fost dusă la îndeplinire cu multă trudă, iar împăratul, mulțumit de cele făcute, a cerut ca în vârful muntelui să fie așezată o toacă. Un soldat a primit poruncă să stea de strajă și să bată toaca ori de câte ori o vedea năvălind vrăjmașii, spre a vesti pe locuitorii din vale.
Legenda Vârfului Toaca
Se spune că pe muntele Ceahlău ar fi trăit cândva un neam de uriaşi, popor grozav de înalţi şi de tari. Şi-au adus cu dânşii nişte vite, un soi de bouri, cu coarne scurte, şi-i păşunau toată vara pe plaiurile muntelui, până da omătul. Dar într-o iarnă, a dat în ei o molimă de s-au prăpădit bătrâni şi tineri şi bouri. Ar mai fi scăpat doi, o fată şi un băiat, care luând puţinii bouri rămaşi, s-au urcat sus în plaiul muntelui. Aici au clădit din lespezi și din stânci două turnuri pentru ca și oamenii dinspre soarele răsare să îi zărească. Numai că în ziua în care își schimbă codrul fața verde, numai ce trăsni în pereții muntelui, nori de zloată și de gheață s-au prăbușit curmând orice viață pe tot cuprinsul muntelui. După ce s-au scurs puhoaiele, oamenii din vale, nemaivăzând pe cei doi tineri urieși, au pornit în cautarea lor și într-un târziu i-au găsit turtiți sub greutatea gheții. Le-au zidit mormânt de piatră, acolo unde-i aflară și de atunci turnului mai mare îi zice Toaca și celuilalt îi spune Panaghia. Iar, de sub Toaca, printre turnuri în jos, acolo unde lumina-i fără spor, îi Jgheabul Urieșilor...
Legenda Panaghiei
"...Panaghia n-a fost totdeauna o stâncă de piatră
rece fără inimă şi suflet. Nu cunoşti, se vede,
legenda Panaghiei..."
C. Hogas
Conform legendei, Panaghia era o fata din satul Răpciune, ce crescuse pe lângă vechiul Palat al Cnejilor. Ieșită din umbra întunecată a Palatului Cnejilor, fata străluci în razele Soarelui iar feciorii din sate se îndrăgostiseră de ea. Lăsau coasa, lăsau securea și joagarul și se strângeau în jurul fetei stârnind atenția sfatului obștii. Bătrânii, neputincioși în fața nebuniei fiilor lor, au mers la vătman și i-au cerut să-i scape de farmecele Panaghiei spre a avea liniște în sat. Panaghia fu urcată sus pe platoul Ceahlăului, chiar pe Vârful Toaca. Aici Panaghia îl vazu pe Soare și rămase vrăjită privindu-l. Soarele se opri și el să privească pe frumoasa din vârf de stâncă, și rătăci ceasuri întregi în drumul său spre asfințit. Dar Noaptea ridică la Dumnezeu ruga împotriva Soarelui ce-i răpea din întuneric. Dumnezeul îi ocrotea pe cei ce se iubeau, dar erau încurcate cele hotărâte încă de la săvârșitul lumii și decise pedepsirea Soarelui Îndrăgostit... Ceahlăul fu înveșmântat în neguri negre și rele, iar Panaghia simți cum picioarele îi prind rădăcini, cum sânul și brațele și umerii luaseră încremenirea pietrei.
Se spune că inima-i îndurerată n-a încetat să bată. Iar Soarele și astăzi poposește mai mult deasupra Ceahlăului. Și îmbracă în mantie de raze pe, cândva, la fel de strălucitoarea Panaghie, acum cea mai frumoasă stâncă a muntelui.
Legenda Dochiei. Baba Dochia
Se spune că la poalele Ceahlăului, într-un sat, trăia o babă cu numele de Dochia. Soțul îi murise de mult, de moarte năpraznică, și, Dochia, își întreptase dragostea spre singurul copil, Dragomir. Dragomir deveni flăcău frumos și vrednic și fetele se uitau după el, dar nu aveau curaj să se aproprie de el, căci era fiul vrăjitoarei, a babei Dochia.
Într-o zi, o fată săracă, Măriuța, prinse dragoste de tânărul fecior și Dragomir iubi pe Măriuța și o duse mamei sale acasă ca noră harnică și frumoasă. Dar bătrâna văzu în tânăra femeie un obstacol în calea dragostei pentru fiul ei și îi făcu viața amară. Într-o zi, Dragomir plecă după făină și nu se mai întoarse, iar baba Dochia își revărsă și mai aprig ura asupra nurorii.
Într-o dimineață geroasă îi ceru Măriuței să-i aducă fragi și o trimise spre Ceahlău. Zânei Muntelui îi fu milă de biata fată și a ajutat-o să se întoarcă acasă cu coșul plin de fragi.
Dochia gândi că venise primăvara și că trebuie să-și ia oile și să plece pe munte. Își luă cu ea cojoacele, cele 7, căci afară era frig și viscol, și porni spre munte. La poale de munte, Zâna Bună porni un vânt călduț și Dochia lepădă un cojoc. Pe cascadă, îl piti în jnepeni pe cel de-al doilea. La Scăiuș, scăpă de-al treilea și de al patrulea. Lângă Piatra Lăcrămată, aruncă pe al cincilea. La Fântâna Rece, se spăla cu apă și mai renunță la un cojoc. Se odihni la poalele Toacei și lepădă și ultimul cojoc. Dar, zâna bună a Ceahlăului, găsi cu cale de a pedepsi răutatea babei și porni un viscol năprasnic. Dochia porni spre Izvorul Alb, cea mai apropriată cale spre o așezare omenească, dar îngheță împreună cu oile sale ceva mai în vale.
Legenda Dochiei. Dochia și Cobal
Despre Dochia se mai spune că era frumoasa soră a regelui dac, Decebal, curajoasă și înțeleaptă cum nu era alta în toate ținuturile Daciei. Nobili, toți își doreau a o avea de nevastă. Se pare că un anume Cobal, stâpânul cetății Petrodava, din îndepărtatul răsărit, nu departe de muntele sfânt, Kogaionul, Ceahlăul de azi, era cel spre care Dochia părea să-și îndrepte afecțiunea, spre tânărul dac, ce se dovedise vrednic în luptele cu romanii lui Cornelius Fuscus și Tetius Iulianus.
Dacii obișnuiau să treacă Dunărea pe gheață și deseori și Dochia, îmbrăcată-n haine bărbătești se afla printre vitejii geți ce atacau castrele romane. Pe câmpul de luptă, Traian împăratul, travestit în haine simple, cunoscu pe Dochia și fu pătruns de iute iubire. Nici Dochia nu rămase indiferentă în fața frumosului roman, necunoscându-i însă, neamul și rangul. Cobal observă răceala Dochii și aflând cine era iubitul ei, hotărâ să-l dea pierzării. Prilejul nu se lăsă mult așteptat, începu primul război daco-roman. Cobal încercă să-l asasineze pe împărat. Prins, fu dus la Roma, unde fu încarcerat într-o hrubă umedă și întunecoasă. Dochia află cine era cel pentru care-i bătea inima: cel mai temut dușman al neamului ei.
Începu cel de-al doilea război. Cetate după cetate cădeau în fața berbecilor, balistelor și catapultelor romane. Sarmisegetuza fu cuprinsă de flăcări, iar marelui templu al lui Zamolxe i s-au dărâmat stâlpii. Dochia, îmbrăcată în Ciobăniță, fugi spre Ceahlău, unde în bejenie viețuiau mulți daci. Cobal scăpă și el din închisoare și porni spre dava sa de la poalele Ceahlăului. Pe munte, Dochia îl aștepta. Traian, însă, nu renunță la a o găsi pe Dochia și porni pe urmele sale spre nordul Daciei.
Pe Ceahlău legionarii lui Traian înconjuraseră pe Dochia și pe Cobal.
Dochia întinse mâinile rugătoare spre Zalmoxes:
- O, zeule al străbunilor mei, fă-mă stâncă fără viață, dar nu mă lăsa în mâna celui mai mare dușman al țării mele!
Cobal, Dochia și oile au prins rădăcini de piatră. Traian întinse în zadar brațele sprea a o cuprinde pe Dochia. Îl întâmpină o stâncă rece. Înainte de a pleca, își lăsă vulturul imperial să păzească pe Dochia. Zalmoxes l-a prefăcut și pe el în stâncă. Lângă Dochia, o piatră mare, ce s-a ”împuținat” odată cu ”ruptura omătului” de la 1704, stau oile și Cobal, iar alături, la fel de înveșmântat în stâncă, stă ”Vulturul lui Traian”, mărturie mută a unor vremuri demult uitate...
DIACONU, D., (2007), Legendele Muntelui Ceahlau, Editura Cetatea Doamnei, Piatra Neamt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu